DEZINSECŢIA previne şi combate transmiterea de boli de către insecte. Insectele sunt, printre altele, agenţi de transmisie a unor boli infecţioase şi parazitare la om şi animale. Printre bolile propagate de insecte, fie prin înţepătură, fie prin contact cu alimentele, se numără: febra recurentă, tifosul exantematic, tuberculoza, ciuma, malaria, afecţiuni cutanate, dermatoze, iritaţii ale mucoaselor ocular, toxiinfecţii alimentare, viroze etc.
Pentru un efect imediat, folosim insecticide de ultimă generaţie, din clasa a III-a de toxicitate.
Dezinsecția este de două tipuri:
- preventivă (profilactică) – are scopul de a împiedica înmulţirea şi răspândirea dăunătorilor, prin crearea de condiţii nefavorabile dezvoltării acestora. Recomandăm dezinsecția preventivă regulată, de preferat o dată la 3 luni.
- curativă (terapeutică sau de combatere) în focar, respectiv distrugerea şi îndepărtarea insectelor şi antropodelor de pe suprafața pe care se acţionează; se realizează la interval repetat de 10-14 zile (perioada de incubaţie a insectelor) pentru distrugerea focarului, fiind urmată apoi de dezinsecţia profilactică.
DERATIZAREA reprezintă distrugerea rozătoarelor dăunătoare – un permanent pericol de boli şi pierderi economice. Principalele rozătoare împotriva cărora intervenim sunt: popândăul, şobolanul cenuşiu (şobolanul de casă), şoarecele de mişună, specia albastră a şoarecelui de casă, şoarecele de pădure.
Deratizarea este o acțiune cu caracter preventiv (profilactică/ defensivă) și constă în: împiedicarea pătrunderii şi stabilirii rozătoarelor în locații specifice, îndepărtarea surselor de apă şi hrană pentru rozătoare, distrugerea locurilor de adăpostire pentru rozătoare.
Deratizarea este un serviciu care previne şi combate transmiterea de boli de către rozătoare, prin muşcătură sau contact indirect. Deratizarea se realizează prin tehnici și produse profesionale precum: staţii de intoxicare plastic pentru şobolani şi şoareci, staţii intoxicare carton pentru şobolani şi şoareci, soluţii şi momeli pentru prinderea şoarecilor şi şobolanilor.