logo
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit, sed diam nonummy nibh euismod tincidunt ut laoreet dolore.

 

Blog

Ce substante folosim pentru curatenie

Principalele substanţe utilizate în activitatea de curăţenie şi întreţinere sunt: detergenţii, substanţele dezinfectante, produsele petroliere, săpunurile, substanţe pentru întreţinerea pardoselilor, substanţe de curăţat, substanţe odorizante şi dezodorizante, substanţe insecticide şi raticide.

1. Detergenţii

Detergenţii sunt substanţe intens active, cu acţiune curăţătoare şi dezinfectantă. Se dizolvă în apa, într-o anumită proporţie, obţinându-se astfel o soluţie în care se spăla diferite obiecte sau se şterg suprafeţele de curăţat.

Detergenţii sunt clasificaţi după proprietăţile lor ionice-încărcătură electrică în apă. Astfel distingem 4 mari grupe:

Detergenţii anionici care sunt folosiţi în detergenţii pentru spălătorii şi pentru spălarea vaselor. Au proprietăţi de curăţire excelente şi sunt foarte spumanţi.

Detergenţii neionici nu creează multă spumă și sunt utili mai ales pentru maşinile automate. Pentru că nu se oxidează, sunt rezistenţi la tăria apei şi curăță bine majoritatea petelor.

Detergenţii amfolitici sunt folosiţi în igiena personală.

2. Substanţele dezinfectante

Substanţele dezinfectante se folosesc pentru distrugerea bacteriilor şi a altor microorganisme patogene ce se găsesc în mediul extern, pe piele şi pe anumite suprafeţe.

3. Produsele petroliere

Acestea se utilizează pentru curăţarea pardoselilor, îndepărtarea diferitelor urme de vopsea, ulei, precum şi pentru curăţarea diferitelor pete de pe tapiţerii .

4. Săpunurile

Sunt săruri solubile în apa ale acizilor graşi. Săpunurile sunt realizate din grăsimi şi uleiuri sau din acizii lor graşi, trataţi cu substanţe chimice cu bazicitate ridicată.

Utilizarea săpunurilor în ultimul timp a fost redusă prin înlocuirea lor cu detergenţi astfel că se folosesc mai mult săpunurile lichide.

5. Substanţe odorizante

Substanţe odorizante sau dezodorizante se prezintă sub formă de tablete, spray-uri sau sub formă lichidă. Sortimentele folosite frecvent sunt grupate pe destinaţii. În general, este recomandat să optezi pentru odorizante compuse din substanţe cât mai naturale, mai ales dacă ai în casă copii sau animăluţe de companie.

6. Insecticide

Substanţele insecticide sunt folosite pentru distrugerea insectelor. Aceste produse trebuie să aibă o bună stabilitate chimică faţă de agenţii atmosferici, o volubilitate redusă şi o toxicitate corespunzătoare scopului pentru care sunt destinate. Este foarte important să respecţi cu atenţie instrucţiunile de utilizare pentru a nu afecta sănătatea ta şi a celor din jurul tău.

Sursa: www.acasa.ro